Insidecor – compania noastră și grija pentru mediul înconjurător

Nu-i nimic mai îmbucurător decât să vedem zâmbetele clienților mulțumiți care spun de fiecare dată când terminăm de montat produsele de mobilier că și-au împlinit un vis. Acesta nu este însă ultimul pas din povestea design-ului de interior. După finalizarea tuturor proceselor urmează reciclarea materialelor folosite. Așa cum știți, aceasta este importantă atât pentru reducerea deșeurilor, cât și pentru păstrarea resurselor naturale.

Responsabilitatea pentru mediul înconjurător a fost o prioritate pentru compania noastră încă de la începuturi. Știm că beneficiile colectării selective sunt nenumărate și că pentru a ne putea continua activitatea trebuie să ne asigurăm că fiecare bucățică de material care ajunge la noi este fie folosită, fie reciclată corespunzător.

În acest fel contribuim la reducerea poluării cauzate de depozitarea resturilor și la reducerea consumul de resurse naturale neregenerabile și regenerabile, care se fac într-un timp mai îndelungat decât cel în care sunt consumate. Totodată, prin reciclarea materialelor folosite ajutăm la reducerea consumului de energie necesar producției.

Astfel că, după ce vă amenajăm casele cu mobilierul preferat, reciclăm 2.000 de kilograme de resturi de PAL în fiecare lună și 800 kilograme de aluminiu, plastic, carton și hârtie o dată la 3 luni.

Toate acestea cu gândul că o tonă de hârtie reciclată salvează 15 copaci, obținerea hârtiei din materiale reciclate necesită cu 70% mai puțină energie decât cea din fibre naturale, o tonă de hârtie reciclată economisește suficienți KwH pentru a încălzi o locuință timp de șase luni, în jur de 300 de litri de petrol și aproximativ 500 de litri de apă. De asemenea, dozele de aluminiu pot fi recliclate la nesfârșit, iar o tonă de aluminiu reciclată înseamnă stopează emiterea a 4 tone de bauxită și 9 tone de emisii CO2.

Ne propunem să vă oferim mereu produsele și serviciile la cele mai înalte standarde, dar în același timp, să avem grijă de mediul înconjurător, căci doar cu ajutorul său putem să amenajăm cum se cuvine oazele voastre de liniște, locul în care petreceți clipe memorabile alături de cei dragi, casele voastre.

Reciclăm la insidecor
Reciclare mobilă
Insidecor