Un dormitor alb

Un design impunător, calitatea materialelor, atenţia la detalii, compartimentarea judicioasă a corpurilor de mobilier sunt elemente definitorii ale acestui dormitor. Amenajarea acestei încăperi emană căldură, un şarm aparte şi o subtilă notă de distincţie obţinută prin amplasarea atentă a elementelor. Acest mobilier de dormitor are linii clasice şi un finisaj de calitate, ambele elemente oferind un aer confortabil încăperii.

În plus, albul fronturilor de MDF este suportul perfect pentru ca acest mobilier de dormitor să treacă proba timpului. Această culoare se combină foarte bine cu diferitele elemente decorative de culoare crem, bej sau maro din cameră, scoţând în evidenţă eleganţa pieselor de mobilier.

Mobilier de dormitor

În centrul pieselor de mobilier ce compun acest dormitor, se află patul. Tăblia cu frezare discretă aduce un plus de eleganţa spaţiului. În faţa patului se află o oglindă, aceasta fiind o piesă importantă pentru spaţiile mici.

Dulapul, chiar dacă ocupă un întreg perete, nu încarcă prea tare spaţiul. Fronturile albe ale uşilor au tendinţa de a lumina şi mări vizual încăperea. Pe peretele opus dulapului, se află un corp de mobilier cu dublă utilizare – spaţiu de relaxare şi loc de depozitat pentru diferite obiecte. Imaginea acestui mobilier de dormitor este întregită de un birou, o noptieră şi câteva poliţe pentru obiecte decorative.

Share on FacebookShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

cere oferta

Cerere ofertă:

Încarcă schiță/proiect:

1. Solicitare ofertă de preț online.

Pentru a putea realiza o schiță exactă și pentru a vă putea face o ofertă de preț corectă, avem nevoie de la dumneavoastră de un releveu al încăperii (o schiță detaliată, realizată fie în creion, fie digital, care să cuprindă informații referitoare la dimensiunea pereților, a geamului sau geamurilor, a ușii, poziționarea chiuvetei și a plitei acolo unde este cazul și a altor corpuri din încăpere). De asemenea, am dori să știm care sunt dimensiunile corpurilor de mobilier dorite și dispunerea lor în cameră.

2. Solicitare de preț direct din magazine.

Vă invităm în showroom-urile noastre (Centrul Comercial Alfa sau Centrul Comercial Kapa) cu dimensiunile corpurilor de mobilier dorite și dimensiunea încăperii, pentru a vă face o schiță și o ofertă de preț. În cazul în care vom merge mai departe cu proiectul, vom veni la dumneavoastră pentru măsurători exacte și întocmirea unui proiect 3D.

3. Solicitare măsuratori, proiect și consultanță.

Contra cost, unul dintre inginerii noștri proiectanți se va deplasa până la locuința dumneavoastră pentru a face măsurătorile necesare realizării unei schițe și ulterior a ofertei de preț. Ne puteți contacta fie telefonic, fie pe mail sau pe Facebook, la datele de contact de la rubrica Contact. Tariful este între 150Ron și 250Ron în funcție de amploarea proiectului. Deplasarea se face în Timișoara și împrejurimi (până la 50km distanță de Timișoara).

Pentru alte informații așteptăm să ne contactați sau să ne scrieți la adresele menționate la rubrica Contact.

Meniu