Camera copilului

Culori vii, spaţiu de joacă şi un mobilier pentru copii sunt câteva aspecte de luat în calcul atunci când amenajăm camera celui mic. Dintre toate încăperile pe care le avem de decorat, aceasta poate fi considerată cea mai pretenţioasă. Avem nevoie de multă imaginaţie, accesorii şi decoraţiuni specifice vârstei. Ca şi cromatică, pentru camerele de băieţi de recomandă alb, albastru, verde, galben, roşu sau combinaţii între aceste culori.

Un mobilier pentru copii, pe lângă multiplele spaţii de depozitat necesare pentru jucării şi haine, trebuie să fie colorat şi vesel. Design-ul mobilierului trebuie să fie pe măsura celui mic, pentru a putea avea la îndemână tot ce îşi doreşte. Pentru a câştiga spaţiu se recomandă folosirea de corpuri pe verticală, dar şi a poliţelor. Aceste soluţii oferă loc pentru depozitare, dar în acelaşi timp lasă mai mult spaţiu de joacă.

Mobilier pentru copii

Acest mobilier pentru copii are un design simplu şi funcţional. Corpurile de mobilier sunt dispuse judicios pentru a lăsa cât mai mult loc de joacă. Camera este înviorată de combinaţia dintre albastru – o culoare rece, care ne duce cu gândul la un cer senin – şi galben – o culoare caldă, care transmite energie.

Mobilierul este compus dintr-un dulap cu trei uşi culisante, foarte spaţios, un pat modern, un birou şi mai multe corpuri şi rafturi care pot fi aranjate şi grupate după bunul plac.

Biroul este poziţionat lăngă fereastră pentru a beneficia de cât mai multă lumină naturală. Este prevăzut cu sertare în care se pot depozita diverse obiecte. Pe perete, în imediata apropiere a biroului, au fost fixate câteva rafturi şi poliţe tocmai pentru a avea spaţii suplimentare pentru diverse jucării sau accesorii.

Mobilierul este realizat din plăci decorative, ultra lucioase FUNDERMAX, un material care satisface cele mai exigente gusturi în materie de design interior.

Share on FacebookShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

cere oferta

Cerere ofertă:

Încarcă schiță/proiect:

1. Solicitare ofertă de preț online.

Pentru a putea realiza o schiță exactă și pentru a vă putea face o ofertă de preț corectă, avem nevoie de la dumneavoastră de un releveu al încăperii (o schiță detaliată, realizată fie în creion, fie digital, care să cuprindă informații referitoare la dimensiunea pereților, a geamului sau geamurilor, a ușii, poziționarea chiuvetei și a plitei acolo unde este cazul și a altor corpuri din încăpere). De asemenea, am dori să știm care sunt dimensiunile corpurilor de mobilier dorite și dispunerea lor în cameră.

2. Solicitare de preț direct din magazine.

Vă invităm în showroom-urile noastre (Centrul Comercial Alfa sau Centrul Comercial Kapa) cu dimensiunile corpurilor de mobilier dorite și dimensiunea încăperii, pentru a vă face o schiță și o ofertă de preț. În cazul în care vom merge mai departe cu proiectul, vom veni la dumneavoastră pentru măsurători exacte și întocmirea unui proiect 3D.

3. Solicitare măsuratori, proiect și consultanță.

Contra cost, unul dintre inginerii noștri proiectanți se va deplasa până la locuința dumneavoastră pentru a face măsurătorile necesare realizării unei schițe și ulterior a ofertei de preț. Ne puteți contacta fie telefonic, fie pe mail sau pe Facebook, la datele de contact de la rubrica Contact. Tariful este între 150Ron și 250Ron în funcție de amploarea proiectului. Deplasarea se face în Timișoara și împrejurimi (până la 50km distanță de Timișoara).

Pentru alte informații așteptăm să ne contactați sau să ne scrieți la adresele menționate la rubrica Contact.

Meniu