Când vine vorba de copilul tău, îți dorești tot ce e mai bun și mai de calitate. Cu toate că știm că fiecare copil este într-o continuă schimbare și mereu vrea altceva, cunoaștem totuși câteva trucuri care îi oferă celui mic o cameră potrivită, indiferent de personalitate. Insidecor vine în ajutor săptămâna aceasta și scoate în evidență două dintre tipsurile noastre pentru o cameră care stimulează creativitatea, dar și inteligența celor mici.
Spațiu de joacă & spațiu pentru teme Pentru copii, spațiul de joacă este foarte important, însă pentru părinți spațiul dedicat temelor are o importanță mai mare. Insidecor știe să le îmbine pe ambele cu un mobilier la comandă ideal. Atunci când începeți o amenajare pentru camera celor mici, delimitați imaginar spațiul unde se poate juca copilul de spațiul unde va învăța. Încercați să nu poziționați biroul lângă dulapul cu jucării pentru a nu fi distras de plușurile lui preferate atunci când învață lecția nouă la geografie. Trebuie să fie un spațiu funcțional care să cuprindă ambele dorințe, jucatul și învățatul. Noi, prin funcțional înțelegem accesibilitate în toate locurile, sertare bine ordonate și la înălțimea celor mici.
Culoarea aleasă pentru mobilier inspiră creativitate Bineînțeles că celor mici le place o cameră colorată, o cameră veselă și plină de energie, exact cum sunt și ei. De aceea este extrem de important să alegi o culoare caldă și revigorantă, iar nuanțele pale și classy să le păstrezi pentru celelalte încăperi. Mobilierul trebuie ales în contrast cu pereții camerei pentru a ieși în evidență și pentru a avea o pată de culoare puternică. Roșu, mov, albastru, verde sunt doar câteva din culorile potrivite pentru o cameră în care cel mic va putea să își dezvolte o imaginație mai bogată și mai îndrăzneață. Alege să îi creezi un spațiu unic copilului tău, micul lui sanctuar unde să se simtă cel mai bine și cel mai „acasă”.