Cum ne decorăm casa în stilul baroc

Cum ne decorăm casa în stilul baroc

Curentul baroc, caracterizat prin monumentalitatea clădirilor și excesul decorațiunilor interioare, a apărut în Italia în anii 1600, la sugestia Bisericii Romano-Catolice. Acest stil poate fi cu ușurință asociat cu luxul și cu un stil pretențios și impunător.

În materie de design interior, stilul baroc redă eleganță și creează un întreg spectacol de culori puternice, materiale fine și lemn încrustat cu accesorii metalice, fildeș și decorațiuni sculptate cu mare măiestrie.

Care este mobilierul specific stilului baroc?

În primul rând, obiectele de mobilier caracteristice stilului baroc sunt fabricate din lemn de nuc, mahon, palisandru, stejar sau abanos. Poate fi folosit însă orice lemn de culoare închisă.

Mobila este concepută ca o adevărată operă de artă, piesele având picioare lungi, care adesea sunt imitatii reinterpretate a picioarelor de animale, de exemplu cum este cazul scaunelor cu picioare care le imită pe cele ale leului. Mobilierul este mare, grandios, cu forme ovale și eliptice, linii curbate și ornamente supradimensionate.

În cazul dormitorului, specific acestui curent este baldachinul, ca simbol al unui spațiu intim, ferit de restul încăperii.

Scaunele din lemn au brațe adesea brațe elegante, iar tapițeriile sunt din materiale fine, pretențioase, precum satin, damasc sau brocart.

Culorile specifice stilului baroc

Curentul a apărut în perioada regală, când proprietarii de locuințe doreau să își etaleze bogăția, astfel că pentru mobilier și obiectele de decor sunt specifice culorile puternice precum roșu aprins sau fuchsia, dar și culori metalice. Cea mai folosită culoare este însă cărămiziul, asociat adesea cu auriul pentru a crea o încăpere impunătoare.

Decorațiunile sunt la fel de exuberante ca mobila, iar corpurile de iluminat specifice sunt grandioase și definesc opulența.

Stilul baroc, adaptat zilelor noastre

Designerii contemporani au reinterpretat barocul, iar tendințele ecologice au reinventat încrustațiile de fildeș ale mobilei, însă stilul baroc și-a păstrat, în timp, o eleganță nemuritoare.

Un astfel de design presupune o atenție deosebită pentru fiecare element sau obiect decorativ dintr-o încăpere, care trebuie scos în evidență pentru a reda eleganța și atmosfera caldă și primitoare a sălilor de bal ale secolului XVI – o lume teatrală, ușor dramatizată și fascinantă deopotrivă.