Cum ne decorăm casa în stilul industrial

Cum ne decorăm casa în stilul industrial

Stilul industrial este caracterizat printr-un stil nonconformist care îmbină vechiul cu noul într-o manieră menită să expună imperfecțiunile în loc să le ascundă.

Designul s-a răspândit rapid, ca un răspuns pentru spațiile vaste ale vechilor depozite care au devenit cafenele, restaurante, birouri și în unele cazuri locuințe. Pereții neșlefuiți, din beton sau cărămidă, tubulatura de aer condiționat expusă, țevile ruginite și cablurile lăsate în urmă în depozite și hale industriale au inspirat stilul nonconformist, care transmite ideea unui spațiu incomplet, nefinisat, care a fost reconvertit.

Care sunt culorile caracteristice stilului industrial?

Pentru că stilul a pornit din spații vaste, destinate prelucrării sau depozitării, culorile specifice sunt cele care se regăsesc într-o hală industrială, de exemplu. Aici ne referim la maro, negru, alb sau gri, în diverse nuanțe, însă mereu cu un ton rece. Singurul element în ton cald prezent este cărămida.

Pentru a adăuga căldură și confort unei locuințe decorate în acest fel, puteți opta oricând pentru covorașe cu imprimeuri, perne decorative cu diverse motive și multă lumină.

Cum ne decorăm locuința potrivit stilului industrial?

Designul industrial îmbină funcționalitatea cu minimalismul și cu un aer ușor nonșalant, astfel că redecorarea locuinței ar trebui să înceapă cu pereții. În loc de finisaje perfecte, puteți opta pentru pereți din cărămidă, nefinisați sau netencuiți, sau vă puteți folosi de vopsele speciale care dau aspectul de rugină.

Mobilierul specific stilului este minimalist, cu elemente patinate sau cel care pare uzat, folosit. Scaunele simple cu picioare de fier, paturi și măsuțe din fier forjat, dar și canapele cu mânere înguste sau elemente din piele sunt printre obiectele de mobilier regăsite în stilul industrial. În materie de decorațiuni, de preferat sunt cele din alamă, oțel, cupru sau lemn nefinisat și fier forjat.

Designul industrial se pretează în special obiectelor decorative contemporane sau abstracte și chiar tablourilor de mari dimensiuni.

Stilul industrial este tot mai popular, fiind regăsit tot mai des atât în locuri publice, cât și în spații de birouri și locuințe. În ceea ce privește reamenajarea casei, luați în considerare mai întâi nevoile de depozitare și nu uitați să adaptați propriului stil orice schimbare făcută în casă.