Albul, mereu în tendințele amenajărilor interioare

Albul, mereu în tendințele amenajărilor interioare, Mobila bucătărie pe comandă, Insidecor Timișoara

Atunci când amenajăm sau redecorăm o locuință, depunem un un efort destul de mare ca să ne asigurăm că suntem pe deplin siguri și mulțumiți de deciziile luate. Da, tendințele vin și pleacă, dar dacă vreți să vă asigurați că optați pentru ceva ce va fi mereu în trend, atunci mobilierul alb este cea mai bună alegere. Acesta nu este însă singurul avantaj al său. Pe lângă eleganța și simplitatea cu care se prezintă, albul este și foarte practic.

Printre beneficiile albului se numără:

  1. Iluzia spațiului – albul face orice încăpere să pară mai spațioasă pentru că reflectă mai multă lumină.  
  2. Oferă sentimentul de prospețime pe tot timpul anului. Culoarea este atât de versatilă încât vara poate da o senzație de răcoare și iarna de căldură.
  3. Pune în valoare orice obiect de decor. Fie că vorbim de pernele verzi de pe canapea, de tabloul cu maci roșii, sau de pătura bej preferată, albul le va scoate în evidență.  Așa că, aveți libertatea de a fi foarte creativi cu ceea ce alegeți să înfrumusețați încăperea. Chiar și o simplă vază cu flori poate fi în centrul atenției, într-o încăpere albă.
  4. Trece testul timpului. Aici nu ne referim doar la faptul că este de mult timp în topul preferințelor, ci și la faptul că vopseaua albă, materialele albe sau chiar și accesoriile, toate se găsesc ușor. Astfel, nicio reparație nu va fi greu de făcut, prelungindu-se durata de viață a întregului mobilier.

Cu toate beneficiile, mobilierul alb se află în continuă creștere în topul preferințelor clienților. Tot mai mulți oameni aleg să înlocuiască mobilierul din clasicele maro sau crem într-unul alb. Vouă cum vi se pare că schimbă mobilierul alb o încăpere?